Asemeni altor ştiinţe, Geografia, în general, şi subramurile sale, în special îşi axează preocupările în anumite intervale asupra unor fenomene care, în perioada respectivă, sunt de maximă actualitate şi modernitate. Subiectele „la modă” reuşesc să reţină atenţia fie până la epuizarea resurselor lor ideatice, fie până când un alt fenomen, de şi mai mare atractivitate, le substituie. Este cunoscută persistenţa geomorfologilor în abordarea suprafeţelor de nivelare, a hidrologilor în explicarea dinamicii organismelor  hidrografice, a geografilor din ramura geografiei umane în studiul centrelor de polarizare etc.

             Un fenomen la modă astăzi îl reprezintă riscurile. Încercând să reliefeze impactul, direct sau indirect, al diverselor fenomene şi procese geografice asupra omului, a comunităţilor umane, geografia actuală şi-a deschis noi orizonturi abordării, care o apropie decisiv de domeniul practicii, atât de invocat şi deseori refuzat cercetătorilor săi. Geografia încetează astfel de-a mai fi o ştiinţă descriptivă, care să pună în evidenţă spectaculosul, ineditul lucrurilor, o ştiinţă explicativă, de-a decela cauze şi-a imagina, pe seama lor,  scenarii evolutive. Ea a devenit o ştiinţă care elaborează soluţii, o ştiinţă ce se implică direct în gestionarea problemelor mediului geografic, din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai acute.

             Riscul reprezintă acea secvenţă a unui fenomen geografic care, în relaţia cu omul, are o repercusiune negativă. Mărimea şi ponderea secvenţei respective depinde de sensibilitatea, amploarea şi specificitatea raporturilor dintre cei doi actori. Astfel, dacă o alunecare de teren într-o zonă nepopulată poate fi catalogată ca un proces normal de evoluţie a versantului, într-o zonă construită ea devine un fenomen catastrofal, cu implicaţii dintre cele mai profunde.

             Aflate la începutul abordării lor sistematice, riscurile se bucură de varii introspecţii cărora tocmai matricea taxonomică, ordonarea lor cauzală şi tipologică le lipseşte. Lucrarea de faţă are meritul de a propune câteva idei ce pot fi reţinute în acest sens. Avem în vedere lărgirea inevitabilă a gamei riscurilor, de la cele naturale (geomorfologice, climatice, hidrologice, biogeografice) abordate cu predilecţie de geografii români şi străini, la riscurile demografice, conţinute în structura şi devenirea sa de comunitatea umană, precum şi la cele derivate, unde factorii genetici sunt multipli şi variaţi.

             Rămân însă numeroase aspecte ce se cer elucidate în viitoarele demersuri asupra riscurilor. Ne referim la  inventarierea tuturor categoriilor şi formelor de manifestare ale acestora, elaborarea unei scări corelative de impact antropic, alcătuirea  arsenalului de soluţii pentru contracararea lor. Deziderate importante şi greu de atins, cunoscută fiind relativitatea aprecierilor şi subiectivitatea ce guvernează adesea introspecţiile. Detaşarea de substratul interesului subsidiar şi cunoaşterea profundă a specificităţii fiecărui raport de intercondiţionare om-mediu ne poate conduce la reliefarea obiectivă, la zi şi la parametrii reali, a fiecărui proces în parte. Numai astfel uriaşa cantitate de informaţie culeasă în cercetările anterioare asupra fenomenelor din sfera fizică şi umană a Geografiei (aparţinând aşa numitelor cercetări fundamentale) va putea fi utilizată ca argumentaţie logică a soluţiilor propuse. Numai astfel tendinţa (şi tentaţia !) omului de-a provoca natura (multiplicând astfel incidenţa apariţiei riscurilor) va putea fi  orientată judicios, într-o manieră eficientă sie însăşi.

             Considerăm, deci, abordarea de faţă ca un  nou pas înainte în descifrarea nodului gordian al diverselor tipuri de riscuri, ca o contribuţie marcantă a cercetătorilor  clujeni la elucidarea unor procese şi fenomene nou apărute în domeniul de studiu al Geografiei.

Pompei Cocean